Atacantul celor de la Dinamo, Ionel Dănciulescu, a prefațat derby-ul de duminică din Giulești. Dinamovistul nu este interesat de scandalurile dintre oficalii celor două grupări și dorește ca jucătorii să își strngă mâna la finalul partidei.
„Noi suntem jucători profesioniști. Noi ne atrenăm și trebuie să jucăm. Eu vreau să ne strângem mâna după partidă și cei mai buni să fie felicitați, mie nu îmi plac aceste scandaluri. Meciul este unul deschis oricărui rezultat, dar noi plecăm de la premisa că trebuie să câștigăm. Pe mine nu m-ar mulțumi un rezultat de egalitate. Nu este niciun fel de răzbunare, mergem acolo să jucăm fotbal și cel mai bun să învingă.”, a spus Dănciulescu la Sport.ro
Atacantul „câinilor” a vorbit și de noua achiziție a clubului din Ștefan cel Mare, fundașul brazilian Julio Cesar.
„E prematur să vorbim acum de cine a făcut cele mai bune transferuri. La finalul turului putem să tragem unele concluzii. Julio Cesar e un jucător destul de valoros, a jucat la multe echipe de valoare din Europa. Îl așteptăm să se integreze cât mai repede la Dinamo”, a completat „Corbul”.
În ceea ce privește echipa națională, Danciu s-a arătat neinteresat de acest subiect: „Eu nu am treabă cu echipa națională. Pentru mine e important Dinamo și să-mi fac treaba aici, restul nu mă interesează”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER